știi că nu mai îndrăznesc de mult o minune
o biserică icoană cruce carte sfântă
între bătaia clopotelor și orele târzii
îți vestesc perfecțiunea
ce vei spune despre mine când toate porțile
obosite se sprijină pe umerii cerului
și nici măcar un zâmbet
n-am să las înăuntru
pe gura dorminda
în palmă linia vieții parcă se ascunde
timid sub cărnuri cenușii
nimeni să-mi răspundă
la chemări
la atingeri
amintiri se suprapun
voit ori nevoit
conștient sau inconștient
fără a le putea alege
ca dintr-un vraf de clătite
să urcăm zidul
să căutăm sensul
ar fi imposibil
destinul ne gâdilă
în tălpi
