ca pe un copil căruia îi ascunzi
cutia cu bomboane mentolate
vor veni nopți grele vântul îți bate în ușă
cu priviri bănuitoare și aripi plumburii
te visez maria mereu cum mă rogi
să mai vizităm cimitire spui că anatomia
iubirii începe de la sânge apoi oase
o respirație sacadată fiecare cunoscut
ne spune că viață-i doar un decupaj din moarte
amintirile mele mie mi se cuvin
le strâng în brațe le alung le jelesc
cum privirea ți-a fost dialog între înalt și prăpastie
iar lumina mea cerul în care dumnezeu ținea câteodată
un discurs gratuit
fericire de cei ce își ascultă glasul durerilor
undeva în afara lumii o inimă îi așteaptă
să revină acasă
