în moartea mea duc dor de viață

 

între mine și cei patru pereți
curge o viață abia respirândă
uneori se cațără pe tavan
cu ghearele și lasă o rană
îndată o cos și sting gustul
sărat al sângelui dar știu că
adevăratele puncte de sutură
trezesc pacea și mă fac să rămân
întrebare nerostită de la facerea lumii

știi în fiecare zi mă felicit mă trezec fumez
îmi beau cafeaua neapărat în ordinea asta
sunt sobru aș vrea să nu mai am amintiri
să fiu oglinda ce luminează cerul să cânt
și să cuprind cu brațele furtuni atunci când
o palmă necunoscută nouă mângâie visul
dantelat al norilor un vânt spulberă grămada
de iluzii rămân o vocală ce se desprinde din vid
de-a lungul și de-a latul strigăt răgușit de pe cruce