limbile de șarpe
își scuipă veninul
aici nu mai există sânge
nici amintiri
știm asta deja
trăind un destin la distanță
e vremea să se sfârșească
îngerii se sting
rugăciunile rămân
totuși departe de noi
ca și cum niciodată
n-ar fi atins încăperi închise
copie fidelă a mormântului
ne este însăși viață
am scuipat spre cer
și o voce răspunde
că nu mă va salva
voi rămâne în continuare
nimic altceva decât un strigăt
noi nu ne iubeam nu
dar nu e prea târziu
să sting lumina
să dau volumul încet
și să renasc
