nu știu nici acum de erau limpezi sau nu apele
durerile crestau pământuri până la măduvă
de păcate-s cerurile pline spuneai
și mi-ai cerut să renunț la principii
s-a scurs din mine ultima picătură de lumină
ca o cerneală cu care scriai rugăciuni
pe atunci îmi căutam culcuș lângă un rug
unde năpârlesc șerpii alunecând spre viață
cu puterea unui uragan plin de suspiciuni și
în derivă cândva am fost înrobit de dragoste
un dumnezeu mărunt tremurând sub piele ținea
predici despre sfințenii și desfrâu atunci ai aruncat
prima piatră nu mai ești decât luna ce mă veghează
pe partea întunecată într-o noapte fără stele până la
cântatul cocoșilor
Photo by:CrimmsonOnyxx_deviantart.com
