e întuneric și pe lumea cealaltă aproape cred asta când îți caut umbra neprihănită
uitată în casa mea cu ușile deschise
n-am să cer mult până voi reînvăța să iubesc
atâtea lucruri irevocabile pe care încetul cu încetul
nu mi le voi mai aminti pantofii lăsăți lângă șifonier
nu sunt chiar o greșeală de stil poate doar fericirea aia țesută în aer
îmi dereglează câteodată simțurile aș vrea să le cedez nu pot motive tehnice
poezia îți spuneam e ca viața înveți mersul pe sârmă pe cioburi cărbuni
te doare un copil flămând iar mă joc prin băltoace în mierea cerului visez cum trec păsări
