cu toții au plecat numai eu am rămas aici o umbră
poate ultim obstacol în calea propriei existențe
în calea propriei decăderi ritual fără lumânări aprinse
privesc oglinda trupului meu lacăt fără chei
și știu când mi-e dor să mă strig să-mi ascult spaima dintre coaste
voi nu ați trăit iadul v-au bucurat inimile furate de dragoste
însă eu am pictat zidurile cu nesfârșite caricaturi
sunt aproape de mine mi-e liniște și frica nu mai există
