À Rebours

cu forța ultimei spasme mă zbat
singurătatea-i prăpastia netihnita
în care amândoi am băut o ceașcă de cafea
cei de deasupra strigau când secundele se apropie
să-ți lași din brațe iubirea ca și cum timpul
nu se mai scurge șiret prin limbile ceasului
să nu-ți pese să ai curaj tăcut de a plimba
morții în lesă iar viii abandonați tot mai plăpânzi
tot mai reci într-o cușcă de fier forjat
prin care la infinit fotografiezi umbre

ți-am spus viața-i un drum
cu sicriul pe umeri
și chiar de nu mai plouă nu mai ninge
te simți ud