poate că da îți aduci aminte acele dimineți
când deschideam ferestre și razele ni se odihneau
pe tâmple numeai asta copilăria soarelui te așezai
la nord de iluzii cântând ceva despre rai undeva acolo
pe străzi într-o altă lume un carnaval fericirea perfectă
nu există vine toamna frunzele se rătăcesc într-un zbor
precum visele în care pluteai în camera albă dincolo de moarte
unde uiți numele tuturor lucrurilor lumești deodată se face frig târziu
și liniște până la apropierea sângelui în ochi în timpane ape limpezi
peste pietre însetate ne sărutăm înainte de naștere după întuneric
un dans al stelelor m-aș bucură ca mâinile noastre să păstreze cuiele
n-aș știut să iubesc cu adevărat inutile ar fi cuvintele scrum lacrimi
trupuri înlănțuite în căutarea ghilotinei
Photo by Laura Makabresku-deviantart
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu