pe această o irosesc încercând să recompun
fiecare fărâmă de amintire ca niște cioburi de
oglindă oamenii au suflete povești cum copacii frunze
îmi place să privesc ferestrele să las mesaje înainte de plecare
să măsor dorul în ani lumină dar mă poticnesc în această moarte plănuită
mă ierți că vin în față ta cu mâinile sacrificate în rug
iubire e atunci când se nasc din lacrimi catedrale
când respirăm lumina lumii o stare galactică
pământ și cer atingandu-se cutremurati
Fotografie de Dean9001_Deviantart_Flowering of forever
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu