te vei opri vreodatã din scris
nu atâta timp cât orbii cautã lumina
cât ȋncã vreau sã mã vãd din afarã
şi povestea vieţii mele nu mã plictiseşte
cât pot colora fericire tristeţi şi iluzii
pãşesc spre mine ȋnsumi fãrã vreun efort
ştiu cã poezia e un ţinut cu arbori albaştri
succesiunea anotimpurilor
zidirea lumii şi prãbuşirea ei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu