luni, 29 ianuarie 2024

Psalmul 666

 

iubesc obscenitatea
strigam cu toți demonii din mine
atât de târziu în noapte
ca o înfometare a sufletului
din pământul prea gol
nu că aș fi un sclav
al plăcerilor
dar e omenesc
să te lepezi de lanțuri
în drumul spre iad
știind cum ești mințit
nu flăcările te mistuie
ci răsuflările de gheață
fiecare păcat e o treaptă
cu fiecare treaptă liniștea se aude
liniștea e un poem în vers alb
cu sânge cărămiziu
și steaguri purpurii fluturânde
într-un colț un înger seduce o copilă
în inimi neliniști
vei invăța și mersul pe apă
dacă nu ai alți dumnezei
în afară de tine
 
Fotografie : Omri Koresh   deviantart.com 
 

 

duminică, 21 ianuarie 2024

Erezii și steaguri mov

 

În locul fostului bordel
Cămara cu plăceri
S-a ridicat o biserică
Cu mâinile murdare de păcat
În picioarele goale
Într-o închisoare a minții
Acum tainic se spală creiere
Haideți, intrarea e liberă
Cei care până la moarte
Își varsă sângele pentru binele omenirii
Așa văd o picătură din rai
Să arunce primul piatra
Dar pietrele sunt grele
Prețioase pentru inimi pe altar
Foștii împătimiți de amor
Îți flutură icoanele pe sub nas
Ca niște guri care stau să vomite
Aici e calea, adevărul și viața
În latrine prea mirositoare a căcat
Avem nevoie de suflete
Și gloanțe, aș adăuga
Funii, săpun și o execuție publică
Trecătorii zâmbesc perfid și își scuipă în sân
Cât de frumoși le erau sânii!
Curvele jubiliază
Au exersat o viață "cântatul"
La cor, în cor
Nu ai aflat?
Aneta a avut orgasm
La slujba de seară...