fiecare poem ca o moarte
ce o împrăștii în lume
adun sămânța cuvintelor
zidită în suflet
un revolver cu gloanțele oarbe
mi se agăță de limbă
gânduri fără nume
smulse din conștiință
mă tăvălesc printre versuri
șterg pleoapa cu dezamăgiri
nici azi n-am putut cuprinde
văzduhul în brațe
singur m-am întors
de partea cealaltă
e mai multă lumină
cobor un zâmbet
din ograda zeilor
ca semn de pace
între oameni și nori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu