precum o zăpadă timpurie
ucigând din razele de soare
poate cărările cu flori
au fost odată copii desculți
ce poartă curcubeul în tălpi
și dacă norii vor fi să cadă
îi sprijin în pumni
încă respir
nu vreau să adorm
strigă-mă!
sfârșitul e și el o renaștere
întâi eliberez oamenii din peșteri
îi înfășor cu lumină
le poruncesc a zbura
spre albastru
un străin se crede dumnezeu
îmi cere un pahar cu apă
o felie de pâine
îmi spune să-l urmez
acolo ți-s părinții
sufletul cerșește doar căldură
i-am răspuns
a rămas pe gânduri
plângea
am trecut mai departe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu