colindul niciodată scris

când poeții pleacă îi așteaptă zarea
știu că poezia le este o cale
înger ori demon strigăt înăbușit
al tuturor durerilor crescute din carne

deschise vor fi ferestrele cerului
iar moartea va fi atunci caldă
cum odată erau într-o iarnă
și brațele mamei plăcintele

să trăim a doua oară
povestea cu vânătorii
nu mai știu cum a început
nici cine de lumina cui s-a împiedicat
aproape magic albul din zăpezi

eram copii nu vorbeam despre neliniști
nici nu știam zâmbetul abia rostit
că vine din hora cu inimi

în somnul meu înmugureau copaci
spuneam atunci ca într-un colind
mai lasă doamne versul să ne vie
fotografie Sedeptra (DeviantArt.com)