ich tote mich

                          
 crezi că tristețea dispare
 ca o durere de cap
 după ce iei un pumn de pastile
 nu liniștea nu vine din cer
 nici vacarmul din sânge
 știi pământul miroase a moarte
 până la limita suportabilității
 acum fiecare nucleu e gol
 antimaterie
 sunt lucruri care nu se spun
 nerostite vor fi cuvintele
 din visele în care
 ne-am trezit mai devreme
 
 am schimbat locul rugăciunii
 cu un zid biciuit 
 de mult nu îi simțeam acasă
 pe toți cei plecați în neprevăzut
 numai că pentru noi
 asta rămânea un fel 
 de a ne pune
 ordine în existență 
 târând lanțul 
 
 în rănile noastre ne unim 
 ca un mușuroi presărat
 între alerte lăuntrice
 și o stare de aiurea
 aud că lumea această-i 
 un abator 
 iar cealaltă rânjește 
 cu cărnuri între dinți
 
 renunț
 am învățat că 
 nu poți picta suferința
 fără un cuțit înfipt 
 în memoriile din cavou