fetus in situ

oamenii răi sunt atât de ușor de ucis
au un gust mai bun
fiindcă nu-și cunosc pacea spuneai
e de ajuns o pereche de colți
ca să-ți pierzi definitiv
respectul pentru viață
răsuflarea pălește odată
cu stingerea luminii
și dacă pentru noi
nu mai există locuri
în iad
cum plătim jertfirea

unde-mi vei fi peste o eternitate

 toate la timpul lor
 nașterea iubirea moartea
 numai răstignirea atârnă greu
 ca un plumb peste vise
 
 să nu ceri îndurare
 de la cei ce nu se îndură
 nici mângâieri de la mâini
 ce odată ți-au lovit obrazul
 
 veșnic tânăr pământul
 să vii așteaptă să-i cânți
 despre întuneric lumini 
 ca unui orfan despre mamă 
 
 somnul va fi mereu 
 meridian prăbușit
 lângă cutia cu vise 
 secunda mea albastră 
 
 unde-mi vei fi peste o eternitate
 întreb și eu nu lovesc în inimi 
 statuie neclintită între umbre
 ori brațe nevăzute care leagănă cer

grimoar

 să nu-ți faci chip cioplit maria
 a spus glasul din umbre
 nici să nu iubești întunericul
 dar sunt al lui tată
 demonii mei se hrănesc
 cu dumnezei muribunzi
 când ating viermii
 își deschid aripile
 mărul meu n-a fost mușcat
 
 ai ucis maria
 pruncii nu-ți mai plâng
 în pântec
 un bal mascat e viața
 bufoni obosiți așteaptă
 ieșirea din scenă
 păsări despletite
 un mâine prăbușit
 la noapte

mi-a crescut o țară sub călcâi

 ascultă strigătul e disperarea de a nu strivi morminte
 cu suflete calde cu mâini încă împletite în rugăciuni
 odată cu visul mereu vii ne întâlnim din întâmplare
 și durerea umple spațiul gol dintre inimi cu nuclee 
 amintirea străbunilor azi sculptură pentru orbi
 știi tu cât sânge va curge când stau la pândă
 ochi nemiloși brațe întinse către nimeni nicăieri 
 
 au scris poeți despre marile iubiri marile singurătăți
 umbre speranțe luptă cu timpul însă pașii lor mereu
 rămân în urmă hoinărind pe străzi în fiecare zi
 versurile ca un zbor cu aripi înghețate întrebi 
 ce rămâne ce se pierde din înălțimi din căderi
 crește o țară sub călcâie  o biserică fără turn
 în care dumnezeu nu a pășit și nu a crezut vreodată