într-o zi ploioasă
ca o pasăre în căutare de cuib
o mamă agață rugăciunile pe cer
fiecare ploaie cu cântecul ei vei spune
și-mi vei zâmbi de parcă niciodată
n-aș fi fost de tine străin
strigătul cortină peste uitare
un gând fugar cum că nu mă vei auzi
parcă moartea nu mai sădește umbre
între ziduri pereții pot respira
liniștea din sânge
deschide larg fereastra
aripile să nu amuțească
nici nu știu când înăuntru lovește noaptea
afară se desprind frunze un copac cere apă
copilăria se revarsă peste pleoape
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu