vânează îngeri deghizați
nici că singurătatea devine
atât prieten cât și diluant
pentru toate clipele când
liniștea curge în plumb izbind tâmplele
viața ca o părere de rău
după cum merg lucrurile
nicio rugăciune nu va ajunge acasă
cum se face că iubirea
nu ne mai este familiară
nu mai înțelege cuvinte
smulse din artere
numai sângele bolborosește uneori
într-o iarnă fără zăpadă
parcă am fi aici de o veșnicie
alunecăm pe balustrade
striviți sub greutatea crucilor
aproape reușim să atingem
o ultimă suflare
a unui dumnezeu învins
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu