din nou din atâtea chipui vii dimineață târzie
umpli ochii cu simțire au rămas de cu seară rugăciuni nespuse
mântuiri prăbușite acum se aștern sfârșiturile peste noi
privesc fereastra umbra ta se strecoară prin lumină îți spuneam
că îmi ești dumnezeu închiriat că îmi pot uneori lasă trupul
fără suflet să plec tren din gară și totuși să nu scurtez depărtările
cu preț de o inimă îți scriu eu poet tu frunză cobori înger în palmele
cu miros rânced de moarte nu lăsa iubirea să curgă nisip dintr-o parte
a clepsidrei în cealaltă știi azi pentru întâia oară ți-am privit pașii
fără să mai plâng
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu