antiparadis

moartea pândeşte peste tot nu ai habar unde stă ascunsă
uneori în cerul gurii sau plămâni alteori coboară fior pe şira spinării
odată ce-i promiţi roşeaţa buzelor cu preţul iubirii în care începi să nu mai crezi
te citeşte carte prăfuită zbori şi nu-ţi foloseşte la nimic
se numeşte viaţă spun păsările când păzesc grădina vie
cânta-mi îngere un recviem pentru gropi comune în care viii
dorm îngropaţi în genunchi du-mă spre firele de iarbă acum
ni se simt morţii cu adevărat binecuvântaţi fă din lume
furie flamandă să nu-mi mai văd sufletul cum pâlpâie
în dreptul stâncilor acest antiparadis flash dintr-o memorie pastelată
tu rămâi până când ultima cruce se dezbracă de carne şi iar devine lut
m-aş fi bucurat dacă inimile noastre ar fi avut mai mult de lucru
poetul îi scrise cu lacrimi dar nu-mi permit a mai spune cuvinte inutile

 foto de CrimsonnOnyxx