șoareci la indigo

 întâi m-a posedat viața cu o forță nebună
 din brațele ei primitoare nu m-a scăpat vreodată
 cu mâini calde mi-a împletit șirag înțelepciunea
 exist se pare în alb dar negrul veghează
 precum lupii la o stână cu colții mereu gata
 să sfâșie să străpungă noi și noi inimi 
 e totuși o lume neîncăpătoare pentru șoareci la indigo
 aștept iubirea să mă pătrundă ca un venin o boală
 de care aș putea suferi mereu pe care să o port
 odată cu sângele aerul și apa
 poate că aici ucidem pentru ca dincolo
 orbi să recăpătăm lumină
 
 nu știu dar timpul deodată pare că 
 se oprește în loc își trage sufletul 
 apoi cu forțe proaspete aleargă 
 spre noi și noi chemări 
 restul golului îl acoperă cu 
 anotimpuri venite prea devreme
 știu din visul ăsta mă trezesc buimac
 strig pentru demonii mei sunt mândru și responsabil