când în trup vânători neobosiți se apropie
o vâlvătaie știu la asfințit rămân fără ceruri
ca să le pregătesc plecarea îmi ajunge această
prăpastie de unde păsări cu glas răgușit mă cheamă
e un vis sufocat unde nimic nu mai e la locul lui
nici tata care venea obosit de la lucru cu plasa de gososi
nici mama ce veselă cântă și agăță rufele la uscat
o lume parcă neterminată fericire întreruptă
să nu te temi nu e nimic neobișnuit
doar copacul acesta ce crește din mine
cu mere coapte care-mi potolesc singurătatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu