exit mundi

 
 
 odată cineva m-a strigat din mormânt 
 pe când stăteam la poarta cimitirului
 știam că sufletul îmi este dincolo
 și numai trupul aici
 iar pe lângă mine
 trec grăbiți 
 și viii și morții
 era poate glasul neuitat al mamei
 adânc îngropat în fiecare bătaie a inimii
 abandonată  trântită pe trotuar
 nerușinat de goală 
 dacă te-ai așeza aproape
 cu ochii închiși
 ai putea să juri 
 că-ți vorbește
 cântă
 că te așteaptă
 ca odinioară 
 pâine caldă 
 de pe masă
 așează-mă 
 între buzele tale
 nu mă lasă fotografie îngălbenită
 la care să privești 
 fără să mai plângi 
 acum te poți ridica
 ia-mi crucea în spate
 și umblă
Fotografie de Anca Mitroi 

 
 

inner sanctum

timpul deghizat int-un șarpe veninos își lapădă pielea în asfințit
de acolo mă întorc singur obosit fără ca cerul să-mi fi ascultat
păcatele următorul tren trece pe aici de abia mâine
iar astăzi nu mi-a adus vreo noutate am fost o singură dată aproape de mine
și nu m-a dururt
știu
că în fiecare mormânt zac ceasuri întrerupte
o revoltă
verdele viu
durerea
fotografia de pe cruce
acum figură străină
nu mă privește
în ochi
mamă închide fereastra
s-au așezat deja la masă
și nu mai e loc

sometimes you make me smile

uneori mă regăsesc în cuvintele tale
și acolo vreau să rămân
măcar o silabă
o literă
ascunsă
simplificat
și ireductibil
să mă respiri
să mă zâmbești
să trăiesc cuminte
în carnea buzelor
rostit
la nesfârșire
incendiu de speranță