odată cineva m-a strigat din mormânt
pe când stăteam la poarta cimitirului
știam că sufletul îmi este dincolo
și numai trupul aici
iar pe lângă mine
trec grăbiți
și viii și morții
era poate glasul neuitat al mamei
adânc îngropat în fiecare bătaie a inimii
abandonată trântită pe trotuar
nerușinat de goală
dacă te-ai așeza aproape
cu ochii închiși
ai putea să juri
că-ți vorbește
cântă
că te așteaptă
ca odinioară
pâine caldă
de pe masă
așează-mă
între buzele tale
nu mă lasă fotografie îngălbenită
la care să privești
fără să mai plângi
acum te poți ridica
ia-mi crucea în spate
și umblă
Fotografie de Anca Mitroi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu