îmi iubesc mâinile care ating cerul tău
în fiecare dimineață
cocorii
înainte să răsară soarele
un joc de-a moartea și de-a viața
sătul de vuietul firesc al lumii
am să mai zac un timp în trupul fragil îmi repetam
ca un blestem
condamnat să-mi port carnea
pe nu știu ce drumuri
până la ardere
până la scufundare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu