îmi plânge copilăria la fereastră

 n-am știut să fiu fericit decât vara

când pe ulițele satului se zdrobeau clinchete de copii

bolta cerului albastru nestrăpunsă de ploi

și totul în jur mirosea a iubire

plăcintele bunicii brațele mamei

ochii bunicului iarba proaspăt cosită

tot ce azi am pierdut fărâmă de viață

născută dintr-o scânteie cutremurată

mama s-a stins primăvara bunicii într-o toamnă

parcă s-au dus de atunci ani lumină de dor

în catedrala sufletului nu mai țin slujbe

nici nu mai bat clopote albe

se sting încet în mine amintiri
ca un apus de soare

Photo credit generatedcreations -deviantart.com

                    

Paysage glacé

 

arată-mi un colț de lumină

lumina ta lumina lumii

cum tăcerile ning văzduhul cu clipe

arată-mi cerul sărutând planete

când iarna se târăște prin gânduri

își măsoară cărarea până la inimi

trece printr-o scoarță de suflet

cu puterea unui glonț

 două mâini se ating

se împreunează se roagă

își zâmbesc

dintr-o parte și cealaltă a oglinzii

e ca atunci când m-am îmbrăcat

cu norii te-am plouat

știi nu voi lăsa pe nimeni

să se îmbete cu trupul tău

sfărâmat de respirații

recompus din cuvinte 

 

Photo source Black and white- Facebook -Flickr 

abîme

 

nu-mi pasă că astăzi plătesc cu singurătatea

toate răzvrătirile

încă nu am văzut nimic

din destinul lăsat pe ape

uneori trăiesc fără mine

de cealaltă parte a străzii

mă mai întâlnesc cu celălalt

când merg să-mi mărturisesc decăderea

poate într-o zi mă voi părăsi

și voi schimba cărarea

ca un abandon

o scrisoare de adio

plec în căutarea copilului

care odată credea

că luna e o vată de zahăr

iar soarele o bomboană pe băț

nu mă voi salva de la moarte

dar atât durerile cât și iubirea

vor fi reciproce

 

 

îmi voi pune la fereastră un tablou cu marea

îmi voi pune la fereastră un tablou cu marea

și voi cânta un imn pentru libertate

dintr-un oraș abandonat în care numai eu

mai privesc răsăritul printre gratii printre cruci

din al meu cavou insipid

atât de neașteptată vizita acelui val

coborât pe șira spinării poate asta e toată frumusețea

acestei singurătăți neumblate neimplinte neforțate

peste care se plimbă vapoare se zbat între furtuni

mușcă din nori ca să aducă ploaia cum îndrăgostiții

mușcă din inimi pentru a aduce lumii iubirea

îmi voi pune la fereastră un tablou cu marea

ca visele cu ea să-mi distileze culori și arome

în amintirea unei veri ce va să vină

în amintirea unei veri ce n-a fost niciodată

 

 

balsam

 

timișoara e o stare de spirit

un poem în mișcare

muzica norilor

dirijată de vânt

e o casă cu toate ferestrele deschise

îi asculți murmurul de taină

prin zgomotul lumii

cum ai trezi pruncul legănat

din brațele mamei pentru o gură de soare

și sărutul luminii pe frunte

povești născute din scântei

univers înrobit de iubire

te așteaptă călătorule

cu steaguri  la porți

un mesaj înainte de plecare

într-o nouă zi o nouă viață 

 

Photo credit : Adrian T.Photography