la moartea mamei am îmvățat că
lumea se reduce la o singură suflare
înainte de a stoca fericirea până la ultima picătură
și dacă sfârșitul ne așteaptă pe fiecare după colț ziceam
cu ziduri ridicate între acum și atunci
să mă mai ții o secundă de mână
ca să putem da lumii mai multă iubire
eram un suflet închis într-o coajă uscată
văzând moartea din întreaga lume
cum fură din valize amintiri
nu știu să mă rog
dar când voi ajunge dincolo
aș vrea să fie noapte
aș vrea să trec printr-o fereastră
uitându-mă spre stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu