luna de abia așezată în pieptul cerului
stele cernute ca într- o ninsoare
eu rămân tot aici o umbră
așa începe povestea spunea mama
în visul de aseară
mă țin după iluzii
în diminețile când lenevesc în pat până târziu
când pe afară e forfotă
amintirile mele iau foc pe străzi necunoscute
ca și cum ar fi ale altora
necufundate în beznă
cineva mă ține de mână
e un gând pe care-l port după mine
și nu mă lasă să ating inima
spaimele și bucuria
dintr-un cimitir cu toate crucile ninse
cine știe poate într-o zi
vom avea o fotografie împreună
zâmbind
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu