Clopotele vechii biserici
Băteau ca o inimă
Într-un piept bolnav
Avea aceleași obsesii
Pe care un filosof
Le numise idei duse la extrem
Despre îngerii cu chip uman
Pe care Dumnezeu
I-a trimis în lume
Singur,
S-a descoperit în vânt
Atunci ea își dăduse
Ultima suflare
Iar ochii unui cer trist
Au început să jelească
Pe câmpul de lângă pod
Macii aveau culoarea sângelui
Ca niște flori ale durerii
Cununi de tristețe
Peste o cruce
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu