Euharistie ( Strigăt către univers)

 A fi singur nu e o opțiune
 Cum iubirea nu e altceva decât
 O mână a cerului peste
 Cărările din umbră
 Poemul cu scântei sleite
 Al prizonierilor fără nume 
 
 Nu mă acuza că le vorbesc frunzelor
 Mereu întreb dacă toamna 
 Inimile pot cânta în întuneric
 Voi rămâne străin
 În propria viață
 Mereu încalc poruncile
 
 De curând am aflat
 Unde ploile își fac culcuș
 Sunt copil încă,n-ai crede
 Că visele pot fi orfane
 Alunecă prin genele moi
 Respirația acestui oraș prăfuit 
 
 
 
 

Dimineața mai cerșesc un vis

Mama cosea nori răniți
Cu palmele gingașe
Aducea acasă ploile
Strângea în brațe zeul soarelui
Și-l elibera în zâmbet de copil

Mama spunea că în orice aripă
Există pace
În orice zbor
Un curcubeu se agață
De lumină

Pe atunci Dumnezeu
Vorbea oamenilor
Într-o singură limbă
Acum ,dimineața cenușie
Mai cerșește un vis ...

misanthrope-moi

fă-mă să uit că
adevărata mea casă
nu e acest culcuș
cu ace și spini
unde porți grele de metal
se-nchid precum pleoape
în așteptarea somnului

uneori chiar dumnezeu greșește
cea mai aspră pedeapsă nu e moartea
ci cumplita singurătate a lupilor
ce-și strigă-n disperare o haită

nu cu o atingere nu vei șterge trecutul
cum nici lacrima nu o voi pierde
sub glie sub tăceri

cu adevărat totul e deșertăciune
spuneai pe când zborul
nu-ți era încă sfâșiat
de dinții lacomi
ai balaurilor din înalt

îți doresc ca de acum ploile
să-ți amintească iubirea
ca de un fiu rătăcit

Mă vindec

Mă vindec
De-o inimă-n spini
De rătăcirea alb-albastră
În carnea infinitului
Mă vindec
Cu oameni
Cu mâini
Ce mă scot din țărână
Când mă ridic flămând de amintiri
Din ipocrizia timpului

Mă vindec...

Atunci când iubești un înger

Doamne, toate cheile iubirii sunt la tine,
Toate inimile doar tu le poți deschide
Prin puterea înțelepciunii.
Seara, în fiecare seară,
Îmi trimiți îngerul
Coborât din înalturi
Și tot tu mi-l iei
În lăsarea luminii.
Doamne,într-o zi acele lacăte
Vor fi mâini întinse
Către adevăr.

Nu, nu voi trece podul
Din ființă în neființă
Fără aripi.

Odisee în gri

Acest poem își caută hrană
Cum un melc rătăcit sub soare
Caută umbre-adăpost
În cochilie

Și ne amintim , ne amintim
De cum credeam că
Ucişii se vor întoarce
Mai puternici
Mai vii

Roata s-a învârtit prea mult
Acum îți trec printre degete
Amurguri de cristal
Sub ceruri
Cadențe străine

Sufletul are nevoie de liniște
Prea multe torțe îl ard
Prea multe gheare spintecă
Din carnea gri-violetă
Viața fotografie alb negru
În care ploile
Mai cuceresc un abis

La vânătoarea de umbre
Numai tunurile păstrează
Un sânge pur
Cortina se lasă
Aplauze
Pentru odiseea în gri

sfere(sunete2)

muzica începe cu tăcere
ca și cum planetele s-ar realinia
într-un univers comun
în oglinziile cerului
fiecare bucată din soare
dirijează armonia
urmează furtună
colțurile stelelor
înțeapă mâini flămânde
iar corpuri cu inimi în lumină
privesc un asfințit
plouă
se închid pleoape
undele pătrund timpane
din nou liniștea
curge-n valuri
somn albastru
( fotografie preluata de pe deviantart.com
pseudonim autor StrangeProgram)

Poemul meu de început de lume

 Luni nu am chef de nimic
 Nici de viață,nici de moarte măcar
 Mă trezesc apatic
 Cu fața împrumutată
 Din filmele horror
 Înjur birjărește
 Trimit toate ploile...la origini
 Spre apele albastre
 Ce astăzi par a curge
 În sens invers
 
 Luni vântul sărută pătimaș
 Covorul de frunze
 Ca și cum ar fi toamnă mereu
 Pe afară, prin sufletele alea
 Rămase de asta vară
 Prin sângele rozaliu
 Am nevoie de magneziu
 Să termin poemul ciudat
 De la început de lume...
 

Mamei i-au crescut aripi

proteză pentru sufletul meu amputat

iartă-mă
vezi gardul electric
dimprejurul inimii
mă ține departe de oameni
cu fiecare îmbrățișare
cu fiecare frază respirată
infernul strigă
credeai că aici focul domnește
de fapt
întunericul coboară pe ghețari

nu sunt bogat
războiul mi-a lăsat doar mitraliera asta
ascunsă în vertebre
(în fotografie Anna Varney Cantodea )

anotimpuri în formol

în laboratoare secrete se lucrează de zor
mâini neobosite prepară substanțe oculte
serul anti-toamnă ar trebui testat
pe la început de septembrie

aveți grijă păstrați în eprubete
apa mărilor nisipul cu pași
de îndrăgostiți
raze senine
parfumul asfințitului cald

ploile ca niște lacrimi
adună-le sub pântecul
unui pământ roditor
nu-i lăsa
rătăciți
îngenuncheați
de furia ta mamă

drumul șerpuiește printre copaci
mereu frunze îți împodobesc părul
mai vii decât o bătaie din aripi

păstrăm anotimpul iubirii
într-o clepsidră cu formol
în sânge amintirea
acelor atingeri