duminică, 13 octombrie 2013

Poemul meu de început de lume

 Luni nu am chef de nimic
 Nici de viață,nici de moarte măcar
 Mă trezesc apatic
 Cu fața împrumutată
 Din filmele horror
 Înjur birjărește
 Trimit toate ploile...la origini
 Spre apele albastre
 Ce astăzi par a curge
 În sens invers
 
 Luni vântul sărută pătimaș
 Covorul de frunze
 Ca și cum ar fi toamnă mereu
 Pe afară, prin sufletele alea
 Rămase de asta vară
 Prin sângele rozaliu
 Am nevoie de magneziu
 Să termin poemul ciudat
 De la început de lume...
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu