adevărata mea casă
nu e acest culcuș
cu ace și spini
unde porți grele de metal
se-nchid precum pleoape
în așteptarea somnului
uneori chiar dumnezeu greșește
cea mai aspră pedeapsă nu e moartea
ci cumplita singurătate a lupilor
ce-și strigă-n disperare o haită
nu cu o atingere nu vei șterge trecutul
cum nici lacrima nu o voi pierde
sub glie sub tăceri
cu adevărat totul e deșertăciune
spuneai pe când zborul
nu-ți era încă sfâșiat
de dinții lacomi
ai balaurilor din înalt
îți doresc ca de acum ploile
să-ți amintească iubirea
ca de un fiu rătăcit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu