iarna viscoleşte împotriva mea o mare de cuvinte
sub pleoape omătul geme îmi cere vamă încă o tăcere
nu pot rerspira în cuvânt neatins în jocul cu viaţa
inima-i ascunsă
cobor şi desenez conturul luminii
amurgul se naşte din lacrimi de soare ca un destin
asumat nu stăpânesc bine arta dezlegării fă-mi loc
lângă tine iubirea-i un cântec incă nerostit
enigma apasă greu pe sufletul îndurerat
amintirile au îngheţat
stau sub cupola de sticlă albastră mă tem
de paşii care mă îndepărtează de tine
păpuşă îngheţată în manta de granit
gândurile tac cu rupturi nevindecabile
cicatrici vineţii se trag
pe suprafaţa care încă mă ţine să nu pic…
poate doar această primavară întârziată
va dezlega sângerarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu