chrysalism

                                   

întreg cerul mă cheamă și chiar de încremenirea demult a început
sorb lumina dincolo de curaj cum se zbate în mine fața nevăzută a ploii
mlaștină albă acum vei știi cum zboară o pasăre cum se odihnește apoi
sub granițe de umbre între infinit și păcat altar cu pânzele în cântec
din vraja asta nimeni nu scapă când îmi vorbești despre iubire ca unui muribund alunecând
între viață și moarte își spală obrazul cu un mâine în treacăt când azi e el însuși un învins
dar vor străluci răni de ajuns e un cuvânt licoare ca tot neînțelesul înțeles să fie
prin toate inimile se sfărâmă o capelă respinsă în piept o pace amuțită se închină
un dumnezeu cu suflu fierbinte ne povestește despre război ne cântă servește ceaiul
și n-am trăit n-am visat mai mult ca un albastru fecundat plumbuit de absență