celor care au căutat binecuvântări li s-au dat
tronuri cu așternuturi calde în zadar cântăresc mulțumiri
învață pe de rost simțurile viilor fiecare licoare a morții
odată a fost literă nescrisă din veacul iubirii
au fost vremuri fericite când vorbeam despre lumină
ca o piele nepătrunsă ni se pregătea culcuș firav
și osteniți ne predam unor căderi perpetue
iubirea strigă din toți rărunchii să stăpânim
să alungăm din ferestre întunericul să dăinuie vraja
între poezie și împărtășanie o biserică trudita
unde rugăciunea smaltuieste inimi
unde cât e ziua de lungă icoana se închină călătorului
el cere doar apă și în sinea lui își vorbește
oare mântuirea vine înainte sau după primul sfârșit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu