neurotoxin

 n-am mai scris de o vreme
 simțeam un dezacord între mine și cuvinte
 o gheară îmi sfâșia poeme nu le puteam 
 așterne cerne din visele migratoare greu penetram 
 în caligrafia iubirii zbaterea cărnii sfâșia orizonturi 
 la timpul potrivit spuneam versul are să fie punct de legătură
 între palme cu miros de cer și dumnezeul din uitata rugăciune
 care a plecat din mine către alte cărări să se odihnească iar
 și aici și dincolo fără să-mi lase măcar o minune sau pe buze 
 să-mi picteze lumina e ceva ce nu pot să-ți iau mi-a spus odată
 era un vis sau nu știu ascundeam soarele într-un vas de lut
 puteam să îi văd și glasul și chipul închide ochii acolo unde odată 
 cineva și-a pierdut spinii în abdomenul crucii sămânță de altar 

întemeierea durerii

 în drumul meu s-a împiedicat un străin
 mi-a spus mai e loc și pentru mine
 lângă lacrimile tale mai era călătorule
 hrănește-te cu chipul meu culege fărâmiturile
 unei fericiri necoapte alunecă-mi prin vene 
 până când neobosit tăcut în vârful degetelor 
 pășești peste durere de frică să nu-mi trezești 
 numele scufundat prietene mergi mai departe 
 și dacă tac nu înseamnă că am uitat străzile 
 unde oameni par să nu fi murit nicicând 

hello to lemuria falling

                                                  
 
 e ceva nepământean în iubire 
 suflul ceresc sânge condimentat 
 cu atingeri muzică divină ce te leagănă 
 până adormi apoi impenetrabila pace 
 a unui continent scufundat
 vântul îți mângâie buzele 
 te transformi într-o aripă 
 traversezi de o parte și de alta 
 anotimpuri curățate de cuvinte 
 nu ți-ai pierdut carnea țărâna sfințită
 ci șoaptele au pregătit-o pentru somn 
 printre ferești cu ochi obosiți 
 trăim puțin în ascunzișuri 
 în orașul meu mormânt 
 trec secunde fără calendar 

if you love her let her sleep

 ești versul prin care un condei
 își scutură nedefinitul
 cu o muzică în culori
 insesizabilă muribunzilor
 visul tău îmi umblă prin cuvinte
 desenează legământul peștilor cu marea
 cer flămând stele neatinse
 la ce bun nesfârșitul albastru
 doar iubirea se atinge zâmbește gustă
 la prezent
 într-un roșu armonizat cu bătăile inimii
 și furtuni dorințe valuri
 tu trăiește eu voi lipsi puțin
 cât să nu pierd aroma somnului tău
 iată noaptea despre care ți-am vorbit
 când orele se întrerup
 destul s-au tăvălit așteptările
 prin fire cărunte
 pe când între noi și durere
 nu mai era
 vreun umăr de nădejde