simțeam un dezacord între mine și cuvinte
o gheară îmi sfâșia poeme nu le puteam
așterne cerne din visele migratoare greu penetram
în caligrafia iubirii zbaterea cărnii sfâșia orizonturi
la timpul potrivit spuneam versul are să fie punct de legătură
între palme cu miros de cer și dumnezeul din uitata rugăciune
care a plecat din mine către alte cărări să se odihnească iar
și aici și dincolo fără să-mi lase măcar o minune sau pe buze
să-mi picteze lumina e ceva ce nu pot să-ți iau mi-a spus odată
era un vis sau nu știu ascundeam soarele într-un vas de lut
puteam să îi văd și glasul și chipul închide ochii acolo unde odată
cineva și-a pierdut spinii în abdomenul crucii sămânță de altar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu