cineva îmi retezase brațele poate niște copii
în căutare de lemne pentru foc nu-mi amintesc
cred că adormisem deja sub plapuma albastră
îmi era cald și bine cu toate că de mult nimeni
nu și-a amintit să mă îmbrățișeze să-mi spună povești
repetam la infinit povestea mea cu frunze înaripate
la început toate dorințele sunt povești apoi destin miracol
în suflet în sânge oglinzi cu măști nepătate
un fel de melancolie nescrisă gând naufragiat
ecoul nopților zgomot aruncat din cer pe pământ
din pământ în pântec cu lacrimi viață iubire
se face ziuă pe mine mă așteaptă ai mei acasă
cu un suflet epavă abisal lipsit de sens
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu