porți- din seria poemelor erotice (poate niciodată publicate)

                                                    
 
 ne întâlnim în parcul de la școală
 în drumul spere casă intrăm într-un second hand
 ca iubirea noastră sau ce dracu o fi
 au azi reduceri la blugi 5 lei perechea 
 tu-ți găsești un tricou chilot și sutien toate la 10
 luăm un vin ieftin de la alimentara din colț
 mai am eu juma de pachet Marble 
 în garsonieră e frig pereții reci amintesc
 de un război deportare în siberia 
 n-am apa caldă îți încălzesc în oala-n care
 până mai ieri era o ciorbă săracă de legume
 îmi place să te privesc prin ușa cu sticlă transparentă de la baie
 îți scoți pantofii blugii și chiloții lași la vedere un rai nemângâiat
 ți-l dezmierzi ți-l voi dezmierda râd n-ai venit cu mâna goală 
 între noi acum două cești de cafea aburindă două Marble
 și-o cheie ce va deschide lacătul porților de rai 
 vinul și țigările de după...

Ce idiot trebuie să fii să nu-ți placă să tragi îngerii pe nas

M-a luat atunci la împins vagoane, la apelul de seară...Căcat, de fapt era o masă între prieteni și rude, sau ceva la modul ăsta. Oricum, grotesc până la vomă, conversații despre de ce nu se mai îngrașă porcii, acum, când mai sunt vreo patru sau cinci luni până la Crăciun, ce naiba o să mâncăm tot postul și mărețe realizări . Iar eu, eu nu aveam realizări.Trăiam , fumam, futeam,scriam, publicam, traduceam, terminăm a doua facultate,dar canci...degeaba, în ochii lor tot un pierde vară.Nu ajunsesem director, avocat, trupa de rock se ducea pe pulă după plecarea ălora în Norvegia, nu mă însurai și eu cu vreo Madonna de la Vulven și nu-i turnasem câțiva șobolani, atentatori la a mea libertate și mai ales buzunar.Nu știau și nici nu aveau să afle că pentru mine iubirea era flacără vie în fiecare picătură a sângelui, amurguri de nesomn în căutarea visului , nu o simplă bătaie din palme, un popă plictisit , chef cu lăutari de trei lulele și bășinile trase la comun de după.Și câte căcaturi de nunți nu văzusem.Și căsnicii de porțelan.Casabile.Candescente. Candidoze.
-'' Ah, văd că nu te lauzi cu nimic , spunea dintr-o data madame de Curlingi ...Știi, fiică-mea...
-'' Mare realizare, am gândit eu, o fatatura și vreo nouă avorturi. Să se fută știe și scroafa din coteț. Ce dracu, nu-ți trebuie mai mult de câțiva neuroni pentru asta...''
-'' Ah, da, uitasem , Mădălinga Curlingi ...Parcă am auzit că și-a luat bacul.Bine, a treia oară și cu mari intervenții. Dar...n-ați dat-o la facultate, nu-i așa? Încă se crede frumoasă, talentată și cu un viitor în ...față. Sau în gură, după caz...Uitarati, futu-v-aș crucile mamelor voastre când ați prins-o cu Jardel.O învățase să cânte la flaut? ''
Sângele îmbujora obrajii tuturor, conului Erectius de Curlingi i-a crecut subit clicemia, tanti Vulvina capătă pe loc un fel de eructație grotescă , astefel că majoritatea mesenilor simțiră noduri în gât și stări de vomă.M-am ridicat ușor de la masă, oricum, nu îmi stătea în caracter să flatulez în public. Probabil de la fasolea aia roșie, picantă, din salata madamei de Curlingi. Și am jurat că nu mai pun în gură salată aia grețoasă, cu aspect de tampoane murate în pișat ,cu garnitură de ceva balegă fină. Dar cucoana a insistat , încât am început să mă simt prost,dar odată intrat în horă ...
Pick-upul din hol răgușise, sărise acul , ori discul era așa de zgâriat că viețile lor. Nu știu. Nu mai conta. Hotărâsem să pun foc otravei din acea clipă.Probabil eram singurul ne-bolnav de pe acolo, singurul ce mai avea glas în țipetele alea întunecate.
Întâmplător doar, o văd uneori pe domnița Mădălinga prin urbe, știe numai dracul cum și de ce mi-o scoate în cale. Mereu la braț cu altă corcitură .Probabil îi promite că va ajunge într-un final vedetă. Posibil . S-o ajute dumnezeu ,dar zace o îndoială în mine. Nu cred să mai existe flauturi în orașul ăsta la care să nu fi cântat.
Eu ...la fel. Nothing has ever changed and nothing will...Am învățat puține de la viață. Poate și de asta îmi respir nimicirea de unul singur...
( Exorcism-Între lumină și demoni-fragment)

ping-pong cu suflete

  ești un peisaj în mișcare când 
 deschizi meridianele visului
 s-ar zice că arzi haosul 
 plamadesti un soare nou 
 cu mâinile goale golite
 între portocaliu și gri 
 un virus al vieții 
 
 poate într-o altă lume
 morți sunt cei vii
 joacă ping-pong cu suflete
 o dată pe săptămâna sâmbăta
 corpurile noastre cutii cu jocuri de cărți
 când deschid palmele serii
 sparg umbre sub calacai
 
 din viața trăită
 rămâne dator un nume
 să fie el iubire strigăt sau viciu
 adevărul din mine
 adevărul din noi
 clocotește 
 în priviri îngrămădite
 
 

a mai rămas din noi un cântec răgușit

 
 hai ridică-te nu te recunosc 
 poți iar zâmbi amar ca într-un vis din copilărie
 în care mângâiai fluturii din ochi 
 curățat de cuvinte 
 nesomnul iubirii 
 căzut în iarbă 
 strânge-l în palme 
 rugăciune
 că fericiți sunt doar cei pentru care
 libertatea nu mai e o povară
 iar sătui sunt cei la care 
 pâinea se dă cu sărutul pe frunte
 știu suntem cu toții singuri
 de aici azi și până în moarte
 din diminețile cu perdele trase
 până noaptea târziu 
 în inima ce nu mai umple trupul
 în țărâna în care adormim
 culorile se ascund și tac
 puncte de suspensie 
 doar le vedeam glasul 
 din ce în ce mai stins
 din celule iluzorii 
 țipăt întunecat 
 gesturi nedumerite
 cum din noi rămâne 
 un cântec răgușit   

Frunze ruginii, păduri despletite

 
 Pe tovarășa o uram din tot sufletul. Nu numai eu, ci întreg colectivul de elevi. Ne săturasem și chiar ne ustura în cur de poeme și cântece patriotice,glorificatoare ale unui regim de căcat. Tatăl nostru care ne conduci țărișoara, vie revoluția, fie inimioara ta împușcată, precum a savantei așa și a ta.
 Și mai luam o gură din aerul rece, și îi mai cântam partidului o odă. Prin clasa întâi , când descoperisem abecedarul , eram convins că pe prima pagină este fotografia unui dumnezeu. Poate a unuia mai mic, nu acela ce mi-l arătau bunicii prin icoane.Nici doamne-doamne ăla din cartea aia mare și groasă de o ținea bunică-mea pe noptieră.Îmi amintesc că am fost cu toții întrebați pe unde am fost la grădiniță și dacă am învățat poezii și cântece . Bineînțeles, despre partid.Și dacă putem da o definiție a partidului.Stupidă chestie...Știam de micuț că partidul e o pulă, că parcă așa mi-a răspuns maică-mea, prea plictisită și obosită să-mi explice. Aflasem apoi că pula e o rușine, că-i chestia aia cu care facem pișu ,iar ăia mari fut. Prima bătaie la labe o luasem tot de la comunistă. Că nu știam sau nu-mi aduceam aminte vreun cântecel despre pulă. Pardon pardid. Sau tot una, tot alta. Știu că am urlat în gura mare : '' Fă, în pizdele mă-tii, pe mine să nu mă bați , că nu am făcut nimic rău! ''.O altă convingere , că femeia are două...Nu știu de unde până unde, dar mama mereu înjura la plural. Înseamnă că știa ea ceva .Bun, am mers acasă, m-am pus pe plâns și m-am hotărât să-mi bag picioarele în ea. De tovarășă. Și de școală. Mult noroc am avut că a băgat-o mama la origini și i-a și promis o păruială dacă mai îndrăznește vreodată să-i atingă odorul.
 Primul cântec ne-patriotic ce mi-l aduc aminte e unul depresiv. De tot. De-ți trebuie de fiecare dată când îl cânți sau îl asculți un xanax la îndemână, iar dacă îl cânți sau asculți prea des o vizită la psihiatră .Că din câte îmi amintesc una ușor psihotică și cu temperament de pisică la ciclu ar fi în tot orașul.Era un cântec morbid, despre venirea toamnei și începerea anului școlar.Despre cum pică frunzele ,cum se despletesc pădurile. Apoi, în ora de desen am fost puși să desenăm cântecul,un tablou din cântec. Aș fi desenat-o cu drag pe tovarășa când își potrivește tamponul,doar că asemenea talent remarcabil nu posed. Era cât pe ce să fiu iar plesnit când am râs cu gura până la urechi în timpul orei de mate. Stimabila venise cu o plasă de hârtie de șters curul ,probabil de bună calitate,luată de undeva pe sub mână ,că în vremurile alea se găsea cu greu vată, tampoane și hârtie de șters căcatul.A scos trei sule, suluri, și ne-a arătat cu doi cu unu fac trei.Fantastic! Oare funcționează și cu tampoane? De-un tampism debordant momentul. Am râs de m-a auzit toată clasa și iar a apucat-o pe madam :'' Da' tu nu știi ce-i rușinea?'' .Eu și rușinea...Două necunoscute, două paralele,între ele, fără punct comun. Tocmai mi-o imaginam cum se scoală de pe colac și-și sterege găurica. 
 Și câte idiotisme nu a mai trebuit să îngurgităm. Cum că savanta e mama noastră, a țării , că economia e în plină dezvoltare, că avem ce mânca, apă caldă , lumină și căldură. Mai ales lumină! Aveam vreo cinci ani și a venit vipera aia să-mi facă injecții. Pe întuneric! Mă rog, exagerez, la lumânări...Pe vremurile alea se dădeau copiilor injecții pentru orice, dureri de cap, de dinți, de cur, de coaie. Și erau tare plăcute. 
Mai ales când ți le făcea o altă savantă.La lumânare! Cred că de acolo am devenit depresiv. Prea mă obișnuisem cu întunericul. Mâncam sandviș cu întuneric, plăcintă cu întuneric și mai ales turtele bunicii , cu întuneric și ele.
 Astăzi ,știu că uneori întunericul oferă și liniște, urăsc toamna și frunzele rugii , sau cărămizii, căcănii sau cum pizdele(la plular, la plural...) mă-sii erau ,iar prin păduri despletite nu am apucat să mă plimb,