Pe tovarășa o uram din tot sufletul. Nu numai eu, ci întreg colectivul de elevi. Ne săturasem și chiar ne ustura în cur de poeme și cântece patriotice,glorificatoare ale unui regim de căcat. Tatăl nostru care ne conduci țărișoara, vie revoluția, fie inimioara ta împușcată, precum a savantei așa și a ta.
Și mai luam o gură din aerul rece, și îi mai cântam partidului o odă. Prin clasa întâi , când descoperisem abecedarul , eram convins că pe prima pagină este fotografia unui dumnezeu. Poate a unuia mai mic, nu acela ce mi-l arătau bunicii prin icoane.Nici doamne-doamne ăla din cartea aia mare și groasă de o ținea bunică-mea pe noptieră.Îmi amintesc că am fost cu toții întrebați pe unde am fost la grădiniță și dacă am învățat poezii și cântece . Bineînțeles, despre partid.Și dacă putem da o definiție a partidului.Stupidă chestie...Știam de micuț că partidul e o pulă, că parcă așa mi-a răspuns maică-mea, prea plictisită și obosită să-mi explice. Aflasem apoi că pula e o rușine, că-i chestia aia cu care facem pișu ,iar ăia mari fut. Prima bătaie la labe o luasem tot de la comunistă. Că nu știam sau nu-mi aduceam aminte vreun cântecel despre pulă. Pardon pardid. Sau tot una, tot alta. Știu că am urlat în gura mare : '' Fă, în pizdele mă-tii, pe mine să nu mă bați , că nu am făcut nimic rău! ''.O altă convingere , că femeia are două...Nu știu de unde până unde, dar mama mereu înjura la plural. Înseamnă că știa ea ceva .Bun, am mers acasă, m-am pus pe plâns și m-am hotărât să-mi bag picioarele în ea. De tovarășă. Și de școală. Mult noroc am avut că a băgat-o mama la origini și i-a și promis o păruială dacă mai îndrăznește vreodată să-i atingă odorul.
Primul cântec ne-patriotic ce mi-l aduc aminte e unul depresiv. De tot. De-ți trebuie de fiecare dată când îl cânți sau îl asculți un xanax la îndemână, iar dacă îl cânți sau asculți prea des o vizită la psihiatră .Că din câte îmi amintesc una ușor psihotică și cu temperament de pisică la ciclu ar fi în tot orașul.Era un cântec morbid, despre venirea toamnei și începerea anului școlar.Despre cum pică frunzele ,cum se despletesc pădurile. Apoi, în ora de desen am fost puși să desenăm cântecul,un tablou din cântec. Aș fi desenat-o cu drag pe tovarășa când își potrivește tamponul,doar că asemenea talent remarcabil nu posed. Era cât pe ce să fiu iar plesnit când am râs cu gura până la urechi în timpul orei de mate. Stimabila venise cu o plasă de hârtie de șters curul ,probabil de bună calitate,luată de undeva pe sub mână ,că în vremurile alea se găsea cu greu vată, tampoane și hârtie de șters căcatul.A scos trei sule, suluri, și ne-a arătat cu doi cu unu fac trei.Fantastic! Oare funcționează și cu tampoane? De-un tampism debordant momentul. Am râs de m-a auzit toată clasa și iar a apucat-o pe madam :'' Da' tu nu știi ce-i rușinea?'' .Eu și rușinea...Două necunoscute, două paralele,între ele, fără punct comun. Tocmai mi-o imaginam cum se scoală de pe colac și-și sterege găurica.
Și câte idiotisme nu a mai trebuit să îngurgităm. Cum că savanta e mama noastră, a țării , că economia e în plină dezvoltare, că avem ce mânca, apă caldă , lumină și căldură. Mai ales lumină! Aveam vreo cinci ani și a venit vipera aia să-mi facă injecții. Pe întuneric! Mă rog, exagerez, la lumânări...Pe vremurile alea se dădeau copiilor injecții pentru orice, dureri de cap, de dinți, de cur, de coaie. Și erau tare plăcute.
Mai ales când ți le făcea o altă savantă.La lumânare! Cred că de acolo am devenit depresiv. Prea mă obișnuisem cu întunericul. Mâncam sandviș cu întuneric, plăcintă cu întuneric și mai ales turtele bunicii , cu întuneric și ele.
Astăzi ,știu că uneori întunericul oferă și liniște, urăsc toamna și frunzele rugii , sau cărămizii, căcănii sau cum pizdele(la plular, la plural...) mă-sii erau ,iar prin păduri despletite nu am apucat să mă plimb,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu