hai ridică-te nu te recunosc
poți iar zâmbi amar ca într-un vis din copilărie
în care mângâiai fluturii din ochi
curățat de cuvinte
nesomnul iubirii
căzut în iarbă
strânge-l în palme
rugăciune
că fericiți sunt doar cei pentru care
libertatea nu mai e o povară
iar sătui sunt cei la care
pâinea se dă cu sărutul pe frunte
știu suntem cu toții singuri
de aici azi și până în moarte
din diminețile cu perdele trase
până noaptea târziu
în inima ce nu mai umple trupul
în țărâna în care adormim
culorile se ascund și tac
puncte de suspensie
doar le vedeam glasul
din ce în ce mai stins
din celule iluzorii
țipăt întunecat
gesturi nedumerite
cum din noi rămâne
un cântec răgușit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu