nu-mi cunoști pielea nici amurgul ce odată m-a strigăt
să mai plimbăm aceste oase prin flăcările mormintelor
dar tu nu vezi mai departe de cruci de ape de pe uscat
vapoarele sunt piepturi din piatră sărută valurile un cântec frânt
al omului neîmplinit dar poezia poate să facă orice să lovească
prin cuvinte să bată clopote în biserici adormite să vindece
cu lumină rătăciții care odată săpau fântânile auzi ecoul
în furtuni urletul mării o rană deschisă să respir și să tac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu