nu sunt decât o ficțiune ca tatăl pe care-l ucidem rugăciunile sau înălțarea la cer
celălalt eu doarme visează poeme reduse la un delir sau își trăiește cu seninătate
crizele de nebunie am căutat locul meu în lume dar chipuri neștiute îmi purtau crucile
în ochi nu e cazul să mă dezamăgesc îmi spuneam și ceream vieții să nu plece din
trupul meu să nu-mi închidă cartea rămân o vocală de abia respirată întoarsă la punctul
de plecare dimineață așezată pe umerii mei un aer încropit cu miros de țărmuri calde
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu