spre adevărata mântuire e greu se te îndrepți și odată găsită nu se stinge ca un munte de oase
în mormânt nici nu o poți dărui suspinelor singurătății tale să nu cauți rădăcina acelor cuvinte în gurile flămânde ale așa zisor slujitori ba mai bine ascultă cărările inimii ale iubirii nu fi neînțelept
muști din soare dar nu guști lumina încep să te cunosc ești închis într-un labirint de lacrimi și păsări
prea surd să le auzi glasul prea fricos să deschizi ferestre știi că nimicirea se respiră la plural nu ți-ai răspuns la multe întrebări dar dacă ți-ai deschide aripile și ai zbura până dincolo de bariere dar nu știi decât să umbli în dependența de amintiri de care nu vrei să te despărți chipuri de pe această lume și cealaltă două umbre întinse pe o piatră joc de-a baba oarbă un război cu săbii rănite un rai întors pe dos sau iadul fără demoni să nu uiți că în pieptul învinșilor încă bat inimi calde
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu