n-am să învăţ vreodată să îmi aparţin
nici n-aş putea cu viaţa asta de închiriat
să scriu poeme poate doar urme umbre
ale cuvintelor în felul ăsta rămân tot mai
mult în mine fără ca ei să vadă plecarea
mea din eu în alţii cum trotuarele mă muşcă
de tălpi şi nopţile îmi stau pe creştet pline ochi
cu ninsori mi-e frig pe dinăuntru acolo-i locul
unde mă întâlnesc unde mama încă zâmbeşte
un mini world mică perfecţiune cât să fi trecut
zile de acum ce tânjesc a fi zile de atunci
orele devin vers fără noimă nu-mi mai sunt
stăpân ciudate mai sunt trecerile mai bine să fac
un ceai uite cum stau morţii cu ochii pe mine
în timp ce plutesc pe deasupra urcăm
până în vârf acum totul e doar negură nu se
schimbă nimic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu