joi, 25 noiembrie 2021

let's call this a life

 

nu când iubești cu adevărat nu renunți sună ca un clișeu dar probabil e singurul adevăr în care mai cred

așa ca un principiu ca un cuvânt din gura ta din care mai recunosc vocea și din sânii tăi verdele bluzei de mătase

un je ne sais quoi felul ăsta de a rămâne în tine însăți când mie nu-mi rămân decât săbiile cu care să-mi despic un drum

în jocul  de-a nimicul cer drept de-a ucide a nins peste locul unde ne ingropam tristețile duminica vezi e despre

oameni vremuri funii rupe ceva din tumultul lumii și din mine nu mai trec păsări peste cireșii înfloriți sfâșii un nu știu de unde venit întuneric cum carnea unui prunc proaspăt avortat au strigat că acolo e altă viață cei proaspăt ieșiți din morminte

Photo by:durkheim_deviantart.com


                                                     



marți, 16 noiembrie 2021

n-ai fost aici când a-nceput furtuna

 

aveai dreptate e greu să recunoști visul cu sicriul albastru și o sabie înfiptă în craniu

mă iubești în pula mea atunci bucură-te odată cu mine bucură-te că mor și ajută-mă oferă-mi

un început ca o poveste de iarnă copaci înghețați și zăpada plină de șiroaie de sânge mă învăluie

doar știi cât de departe sunt eu de curgerea așa zis firească a vieții nu se schimbă cu nimic căci n-are

nimeni unde -a mă găsi ce este al meu acest țăruș înfipt în mine care e pe placul tuturor aici pământul e

rodnic numai bun pentru o înmormântare nu e voia mea doar a cuiva mai mare ca mine ce a pătruns inima

cum o mlaștină târâți pe coate să fie asta înviere să mă iubească toți doar tu nu ești în stare




joi, 4 noiembrie 2021

antropopatie

 

nu i-am văzut niciodată

doar le-am auzit glasul și furia

îi simțeam ca pe un cuvânt neterminat

și tot vin unii și alțîi pleacă dar în acest du-te -vino

mereu cineva rămâne în adăpost

mă așteaptă să cobor

să cobor încă puțîn

până în moarte poate

să îi surprind posibil  cu un strigăt 

să fiu un altul atât de schimbat

încât să par altcineva

poate un tip sigur pe sine

lucid

cu prea multă poftă de viață

care a cunoscut prea mulți tipi

sau prea multe țipe

de care-i fusese scârbă

sau de care chiar a fost entuziasmat

pentru că tocmai față de sine

să aibă o pozițe atât de critică

și să se despartă