aveai dreptate e greu să recunoști visul cu sicriul albastru și o sabie înfiptă în craniu
mă iubești în pula mea atunci bucură-te odată cu mine bucură-te că mor și ajută-mă oferă-mi
un început ca o poveste de iarnă copaci înghețați și zăpada plină de șiroaie de sânge mă învăluie
doar știi cât de departe sunt eu de curgerea așa zis firească a vieții nu se schimbă cu nimic căci n-are
nimeni unde -a mă găsi ce este al meu acest țăruș înfipt în mine care e pe placul tuturor aici pământul e
rodnic numai bun pentru o înmormântare nu e voia mea doar a cuiva mai mare ca mine ce a pătruns inima
cum o mlaștină târâți pe coate să fie asta înviere să mă iubească toți doar tu nu ești în stare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu