peste tot e moarte și e viață
ne sunt date
să le prețuim cum se cuvine
mă întreb de merit
să știu ce mi se întâmplă
dar mă înconjoară ceruri tăcute
zgârcite în răspunsuri
să nu vorbești doar clipește
în acest peisaj cu miros de soare apunând
pe un câmp de mai de parcă dumnezeu
și-a împletit mâinile într-un leagăn
câte dureri pot încăpea într-o inimă
am întrebat-o în vis pe mama
cât nisip pe o plajă
acolo încap cei care nu mai sunt
vezi peste tot e viață și e moarte
zicea din depărtare trecând cu luntrea o apă
numai timpul devine un prizonier
al memoriei
cum să definești dorul
o îmbrățișare
pentru cei care n-au mai putut să te aștepte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu