mi-a dat răspuns la toate întrebările
trag semnalul de alarmă
cobor din trenul cu ferestre pictate
condamnat la neputință
desculț prin erezia ierbii
singur plutesc
una cu cerul
picioarele pipăie
și verdele și umedul
numai degete amorțite
visează în alb
va veni vremea când
aripile îți vor părea grele
n-ai să asculți
lacrimi căzute
sub mormântul sentimentelor
stânca
din care vântul soarbe
consoane surde
să mai poată șuiera
orice inălțare duce
la noua izgonire
așa cum zilele
duc spre inevitabila noapte
iar începuturile converg
spre sfârșituri reci
și dureroase
rătăcit respir tristețe
în prăpastia dintre lumi
fă-mi loc lângă inimă
să ardem în palme
luna
noaptea
necuvantul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu